Luna se micșorează: Cum ne afectează acest fenomen, ce au descoperit astronomii
Luna se micșorează, provocând alunecări de teren la polul sud. Unele dintre zonele afectate vor fi explorate de astronauți în misiunile Artemis.
De ce se micșorează Luna
Luna era mai fierbinte, dar s-a răcit cu timpul. Aceasta are o consecință majoră: Luna se micșorează. Cu toate astea, nu se va prăbuși, este făcută din pietre, până la urmă. Dar la fel ca un ciorchine de struguri care se deshidratează în niște stafide, luna care se micșorează devine mai slăbită. De aceea, există cutremure și alunecări de teren pe planetă.
O nouă cercetare a investigat efectul pe care l-ar putea avea cutremurele înregistrate pe suprafața Lunii, în special în jurul Polului Sud lunar. Aceasta este o zonă de mare interes pentru viitoarele explorări umane și robotice. Lucrările au constatat că unele pante de suprafață din zonă sunt deosebit de vulnerabile la desprinderea de la cutremure.
„Puteți să vă gândiți la suprafața lunii ca fiind pietriș uscat, împământat și praf. De-a lungul a miliarde de ani, suprafața a fost lovită de asteroizi și comete, fragmentele unghiulare rezultate fiind aruncate în mod constant în urma impactului”, a declarat profesorul Nicholas Schmerr, de la Universitatea din Maryland, într-un comunicat.
„Ca rezultat, materialul de suprafață poate fi de la dimensiunea de la microni la dimensiunea unui bolovan, dar toate consolidate foarte slab. Sedimentele libere fac foarte posibil să apară cutremure și alunecări de teren”.
Cum afectează misiunile spațiale
Cutremurele lunare superficiale, după cum sugerează și numele, nu sunt foarte adânci, venind de la 50-220 de kilometri (30-135 mile) sub suprafață. Nici nu sunt foarte puternice. Cel mai puternică înregistrat a fost de cel mult o magnitudine de 5,7, originară din regiunea polară de sud. Deși sunt mai slabe decât omologii Pământului, cutremurele de lună durează ore întregi, ceea ce le face o îngrijorare care nu trebuie subestimată.
„Modelarea noastră sugerează că unele cutremure lunare de mică adâncime capabile să producă pagube puternice ale solului în regiunea polară de sud sunt posibile ca urmare a evenimentelor de alunecare pe falii existente sau formarea de noi falii de tracțiune”, a spus autorul principal al studiului, Thomas R. Watters, un om de știință emerit la Centrul pentru Studii ale Pământului și Planetare de la Muzeul Național al Aerului și Spațiului.
„Distribuția globală a faliilor de tracțiune tinere, potențialul lor de a fi active și potențialul de a forma noi falii de tracțiune din contracția globală continuă ar trebui luate în considerare atunci când se planifică locația și stabilitatea avanposturilor permanente pe Lună”.
Cercetătorii continuă să lucreze pentru a înțelege zonele Lunii care ar putea avea un risc seismic semnificativ. Aceste zone vor trebui evitate pentru viitoarele așezări permanente – dar chiar și șederile scurte ar putea fi în pericol dacă se apropie prea mult de versanții instabili.
„Pe măsură ce ne apropiem de data de lansare a misiunii Artemis cu echipaj, este important să ne menținem astronauții, echipamentele și infrastructura cât mai sigure posibil”, a spus Schmerr.
„Această muncă ne ajută să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă pe Lună – fie că este vorba de structuri de inginerie care pot rezista mai bine activității seismice lunare sau de protejarea oamenilor de zone cu adevărat periculoase”.
Vezi și: Misiunile de pe Lună, în 2024: Oamenii de știință au planuri mari anul acesta